Nicolae Badea, Presedintele Computerland Romania – moderator al discutiilor despre Finantarea economiei si agribusiness-ului romanesc din cadrul BucharestFoodSummit.ro Editia a III-a

Pe data de 11 noiembrie 2020, incepand cu ora 10:30, in incinta Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti, a avut loc penultima dezbatere din cadrul celei de-a III-a editii a BucharestFoodSummit.ro, cu titlul: “Finantarea economiei si agribusiness-ului romanesc”

Evenimentul s-a bucurat de participarea Dlui. Ministru Adrian Oros, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, a Dlui. László Borbély, Consilier de Stat, Cabinetul Primului Ministru, a Dlui. Petre Roman, fost Prim-Ministru si a Dlui. Varujan Pambuccian, membru al Camerei Deputatilor din Romania, alaturi de reprezentanti marcanti ai mediului bancar, antreprenorial si academic din domeniu.

Primul Panel a fost moderat de catre Dl. Gabriel Biris, Partener Fondator, Casa de Avocatura Biris-Goran si de Dl. Leontin Dinulescu, BucharestFoodSummit. Printre subiectele aduse in discutie s-au numarat:

“Finantare sustenabila pentru o economie mai verde”- László Borbély, Consilier de Stat, Cabinetul Primului Ministru

„APIA, performanta intr-un an al provocarilor” – Adrian Pintea, Director General, APIA

Domnul Nicolae Badea, Presedintele Computerland Romania, sponsorul GOLD al evenimentului, a moderat cel de-al doilea Panel al Forumului, alaturi de Dl. Bogdan Popovici, BucharestFoodSummit.

Cu o vasta experienta de business in nenumarate domenii (IT&C, Comunicatii, Tehnologie, HoReCa si Industrie), Domnul Nicolae Badea a deschis seria de discutii, sustinand ca este absolut necesar un cadru de reglementare a proiectelor, prin care sa fie aplicate corect o serie de reguli, care sa genereze rezultatele dorite.

Din perspectiva Dumnealui, ar trebui sa existe o legatura directa intre Academia de Stiinte Agricole si centrele de cercetare din tara, deoarece trebuie regenerate si reasezate in raport direct: cercetarea, inovarea, productia si valorificarea. Conceptele complexe rezulta dintr-un proces asumat prin cultura si educatie si nu e suficient doar sa se vorbeasca despre aceste concepte pentru a putea fi implementate cu succes.

In continuare, au luat cuvantul Dl. Cristian Cosmin, Director General Adjunct, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, care a vorbit despre programul IMM Invest, urmat de Dna. Ramona Ivan, Director, Directia Relatii cu Institutii Nationale si Internationale – CEC Bank.

Domnul Ministru Adrian Oros, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, invitatul special al evenimentului s-a aflat in dialog direct cu participantii la eveniment, prezentand planurile Ministerului, ce au generat o serie de intrebari si propuneri din partea fermierilor prezenti in sala.

Domnul Nicolae Badea, Moderatorul Panelului, a supus atentiei Domnului Ministru Oros, 2 subiecte de foarte mare interes:

  1. domeniul inovativ, de cercetare in vederea pastrarii brandurilor cu traditie si specific romanesc ex: bancile de gene in zootehnie, in zona cresterii pasarilor si in cea agricola, zone ce merita sa fie reconsolidate
  2. remodelarea proceselor din agricultura, absolut necesara atat in zona administrativa, cat si in zona de tehnologie.

Domnul Ministru a subliniat ca cercetarea este foarte importanta, mai ales cea aplicata, care serveste intereselor comune ale fermierilor.

In plus, exista exemple de bune practici si se doreste digitalizarea programelor in Agricultura. La momentul actual exista mai multe baze de date, dar din pacate acestea nu sunt interconectate.

Ca o concluzie a evenimentului, Domnul Nicolae Badea, a subliniat ca este cazul ca Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale sa aiba o strategie informatica proprie, care sa puna in valoare nevoia de digitalizare, prin sisteme de tip open system.

BucharestFoodSummit.ro, ajuns la cea de-a treia editie, este cel mai mare si important eveniment international al toamnei din Romania, in agribusiness, productie alimentara, productie de bauturi, retail si HoReCa.

Acest eveniment de exceptie, care se desfasoara in perioada 21 septembrie – 19 noiembrie 2020, este organizat in parteneriat cu: #RomaniaFunctioneaza, FoodBiz, CEC Bank, Casa de Avocatura Biris – Goran, ASAS, USAMV Bucuresti, ASPES, FIHR, ICDP-Maracineni, HORA, Agrostandard si Academia de Studii Economice Bucuresti.

Informatii suplimentare:

https://bucharestfoodsummit.ro/