ComputerLand Romania vine in intampinarea specialistilor din domeniul securității informaționale prin incheierea unui parteneriat cu EC-Council, furnizorul unora dintre cele mai apreciate programe de instruire în acest domeniu, si aduce in Romania urmatoarele cursuri si certificari:
• Certified Ethical Hacker (CEH)
• EC Council Certified Security Analyst (ECSA)
• Computer Hacking Forensic Investigator (CHFI)
• Certified Chief Information Security Officer (C|CISO)
• EC-Council Certified Incident Handler (ECIH)
• Certified Secure Programmer.Net (ECSP.Net)
• Certified Network Defender (CND)
• EC-Council Disaster Recovery Professional (EDRP)
• Certified Secure Computer User (CSCU)
• EC-Council Certified Encryption Specialist (ECES)
• Advanced Penetration Testing (CAST 611)
• Advanced Network Defense (CAST 614)

Formatul de curs: iLearn Self-Paced
iLearn Self-Paced este un program de invatare de la distanta, conceput pentru cei care nu pot participa la un curs live, pentru persoanele care au un program foarte ocupat si doresc sa invete in propriul ritm, prin studiu individual. Acest program de instruire cuprinzator ofera avantajele instruirii la clasa in ritmul propriu. Toate prelegeri sunt oferite de un instructor profesionist (sub forma unor cursuri inregistrate), pentru a asigura o perspectiva reala asupra conceptelor cursului. Pentru acei profesionisti in domeniul securitatii informatiilor care sunt preocupati de experienta practica, cursurile in format iLearn ofera acces timp de 6 luni la iLabs. iLabs este o platforma virtuala de laborator, care ofera posibilitatea aplicarii si consolidarii cunostintelor dobandite intr-un mediu virtual securizat, castigandu-se astfel o experienta practica considerabila. De aceea, in cazul cursurilor iLearn Self-Paced, pentru obtinerea certificarii, nu este necesara dovada a 2 ani de experienta in domeniul securitatii IT (asa cum este cazul cursurilor cu instructor la clasa).
Pachetul iLearn Self-Paced include:
• Module de instruire on line conduse de instructori experimentati EC-Council, sub forma unor prelegeri inregistrate (acces 1 an)
• Manual in format online (acces 1 an)
• iLabs, platforma virtuala de laborator (acces 6 luni)
• Certificat de absolvire pentru fiecare curs
• Voucher inclus pentru examen de certificare

Pentru mai multe informatii despre cursurile de securitate cibernetica EC-Council, va rugam sa accesati  https://www.computerland.ro/training/ec-council/

Despre EC-Council

EC-Council este lider mondial in cursurile de Securitate IT – Securitatea informatiilor, Securitatea retelelor, Securitatea calculatoarelor, certificarea si instruirea in domeniul securitatii pe Internet.
In calitate de lider mondial in domeniul instruirii si certificarii in domeniul securitatii informatiilor, EC Council ofera cursuri si certificari de securitate a informatiilor in toate disciplinele majore de securitate a informatiilor, inclusiv securitatea informatica, securitatea calculatoarelor, securitatea retelelor, securitatea aplicatiilor, testarea penetrarii retelelor informatice, criminalistica informatica, si detectarea intruziunilor. De la lansarea in 2002 a programului sau-fanion, Certified Ethical Hacker (C|EH),  EC-Council a adaugat in portofoliul sau programe cheie pentru acoperirea tuturor aspectelor securitatii informationale, precum EC-Council Certified Security Analyst (ECSA), Computer Hacking Forensics Investigator (C|HFI), Certified Chief Information Security Officer (C|CISO).
EC-Council a certificat peste 200.000 de profesionisti in domeniul securitatii informationale. Printre persoanele care au obtinut certificarile EC-Council se numara reprezentanti ai unora dintre cele mai importante organisme guvernamentale si militare din intreaga lume. Multe dintre aceste certificari sunt recunoscute la nivel mondial, fiind recomandate de diverse agentii guvernamentale precum US Federal Government prin intermediul Montgomery GI Bill, National Security Agency (NSA), Committee on National Security Systems (CNSS) si GCHQ din Marea Britanie. Mai mult, Departamentul de Aparare al SUA a inclus programul CEH in Directiva 8570, transformând-o astfel in standard obligatoriu pe care furnizorii de servicii  de protectie a retelelor  de calculatoare (Computer Network Defenders Service Providers CND-SP) trebuie sa le obtina.
Pentru mai multe despre EC-Council, va rugam sa accesati http://www.eccouncil.org

MWC 2018: Lenovo™ prezintă noi tehnologii inteligente care schimbă totul, de la dispozitive la centre de date

Lenovo a prezentat, în cadrul MWC 2018, viziunea companiei asupra inovației în tehnologie în 2018, în centrul căreia se află inteligența augmentată (AI).

Având la bază segmentul PC-urilor, Lenovo a creat una dintre cele mai cuprinzătoare colecții de dispozitive AI, care oferă avantajul unic de a furniza cele trei elemente cheie ale inteligenței: date, putere de calcul și algoritm.

Cu ajutorul noilor tehnologii AR, VR și al celor activate vocal prezentate în cadrul evenimentului, dispozitivele Lenovo oferă noi opțiuni pentru muncă, divertisment și stil de viață. De la noile laptopuri 2-în-1 cu activare vocală Yoga™ lansate astăzi, la Moto Mod-urile care pot transforma cu adevărat un smartphone și până la soluții avansate de centre de date, Lenovo oferă toate opțiunile importante de interacțiune umană cu AI.

O experiență diferită pe smartphone
În cadrul MWC, Motorola prezintă modul în care continuă să provoace industria prin smartphone-uri cu funcții premium la prețuri foarte avantajoase și cum continuă tradiția de inovație a brandului printr-o serie de Moto Mods revoluționare care le permit utilizatorilor să își monitorizeze, printre altele, starea de sănătate. Motorola Health Mod permite monitorizarea cu ușurință a cinci semne vitale, inclusiv valori precise ale tensiunii sistolice și diastolice, toate cu ajutorul smatphone-ului moto z.

Motorola prezintă și informații cheie despre studiul „Phone-Life Balance”, lansat recent la nivel global, pe care l-a elaborat în parteneriat cu Dr. Nancy Etcoff, expertă renumită în neuroștiințe și știința fericirii în cadrul Harvard. Studiul identifică o serie de comportamente problematice care au impact asupra relațiilor cu ceilalți și cu noi înșine și demonstrează cum oamenii tind să dea mai multă importanță telefoanelor decât persoanelor apropiate. Cele mai importante concluzii ale cercetării trag un semnal de alarmă cu privire la generațiile tinere care au crescut într-o lume digitală.

Motorola consideră că tehnologia ar trebui să ne îmbogățească viețile, nu să ne distragă atenția, și de aceea oferă soluții inteligente pentru a-i ajuta pe oameni să echilibreze rolul pe care îl joacă telefonul în viețile lor. Acestea includ un parteneriat cu SPACE, o aplicație care îi ajută pe utilizatori să fie mai conștienți de modul de utilizare a telefonului și Moto Experiences, care oferă interacțiuni mobile mai intuitive.

O abordare diferită a controlului vocal
Divizia „PC and Smart Devices” (PCSD) a Lenovo dezvoltă o serie de noi produse dedicate transformării experienței consumatorilor și companiilor cu ajutorul inteligenței augmentate.

În cadrul MWC, Lenovo lansează noul Yoga 730 (în variantele de 13 și 15 inchi) și noul Yoga 530 de 14 inchi, cele mai noi dispozitive care completează gama laptopurilor 2-în-1 concepută pentru generația mobilă. Noile convertibile cu Windows 10 oferă design modern, performanța ridicată a laptopului și portabilitatea sporită a tabletei care au consacrat Lenovo Yoga drept brand premium emblematic încă de la lansarea primului convertibil. Noul Yoga 730 valorifică puterea AI pentru a oferi asistență inteligentă hands-free. Disponibil atât cu Cortana, cât și cu Alexa, acesta oferă mai multe opțiuni și recunoaște comenzile vocale din colțul opus al încăperii.

Noul trio de laptopuri rezistente la șocuri Lenovo Chromebook 500e, 300e 2-în-1 și 100e, special conceput pentru activități educaționale, este acum disponibil pe piață. În plus față de design-ul special menit să protejeze dispozitivul împotriva lichidelor și șocurilor, Chromebook 300e integrează tehnologia Lenovo Enhanced Touch care permite utilizarea obiectelor zilnice pentru a interacționa cu ecranul, în timp ce Chromebook 500e oferă un stilou EMR™ bazat pe algoritmii inovatori Google® pentru o utilizare aproape fără întârzieri atunci când scriem și desenăm.

O locuinta inteligenta

Pentru o locuință mai inteligentă, noul Lenovo Smart Display anunțat la CES 2018 face ca utilizarea tehnologiei acasă să fie mai confortabilă, intuitivă și ușor de împărtășit. Acesta îmbină capabilitățile de comenzi vocale ale Google Assistant™ cu un ecran tactil full HD vibrant.2 Ecranul, menit să devină centrul de comandă pentru toate dispozitivele inteligente din casă, de la iluminat la sistemele de încălzire și multe altele, poate fi controlat vocal sau printr-o privire rapidă asupra ecranului.

O metodă diferită de a experimenta realitatea
Lenovo prezintă modul în care inteligența augmentată continuă să facă dispozitivele sale mai diferite și mai captivante. Lansate tot în cadrul CES 2018, setul VR autonom Lenovo Mirage™ Solo și camera VR180 Lenovo Mirage Camera permit crearea și consumul propriului conținut VR cu ajutorul Daydream™, platforma mobilă pentru VR dezvoltată de Google. În același timp, Star Wars™: Jedi Challenges, compus din setul AR Lenovo Mirage și controllerul Lightsaber, depășește limitele posibilului și permite fanilor să experimenteze un antrenament Jedi în AR.

Un mod diferit de a face lumea mai bună
Divizia Lenovo Data Center Group continuă să susțină revoluția inteligentă prin extinderea în două segmente noi în telecomunicații și IoT.

Pe măsură ce inovațiile în domeniul dispozitivelor mobile și inteligente se dezvoltă rapid, industria telecomunicațiilor trece prin schimbări masive odată cu implementarea rețelelor 5G. Lenovo ocupă o poziție unică în procesul de revoluționare a infrastructurii tradiționale de telecomunicații și oferă o tranziție uniformă pentru furnizorii de servicii de comunicații către lumea definită prin software.

Lenovo lansează o ofertă cu o performanță optimizată bazată pe serverele și switch-urile ThinkSystem SR650/SR630, platforma Red Hat OpenStack și pe Mellanox ConnectX-4 NICs pentru procesarea accelerată a pachetelor de date. Mai mult, Lenovo se alătură programului „Intel Select Solution for NFV” și oferă o soluție special optimizată de criptare și comprimare bazată pe volumele de lucru NFV. Soluția include tehnologiile Intel QuickAssist (QAT) și Intel XXV710 NIC integrate în serverele Lenovo SR650/SR630.

Valorificându-și poziția de lider în materie de fiabilitate a serverelor x86, Lenovo prezintă și prima stație de bază 5G cu implementări software și virtualizate ale unităților centralizate și distribuite (CU/DU), posibilă datorită unei colaborări cu China Mobile axate pe nevoile clienților.

Demonstrații ale soluțiilor Lenovo „de la dispozitiv la centre de date” pot fi văzute în cadrul evenimentului Mobile World Congress, care are loc la Barcelona în perioada 26 februarie – 1 martie. De asemenea, Lenovo prezintă și o soluție de „auto-optimizare a rețelei 5G” bazată pe serverele Lenovo ThinkSystem SR650 la standul Intel.

 

Prețuri și disponibilitate
Consultați http://news.lenovo.com/MWC2018 pentru informații suplimentare despre prețuri și disponibilitatea produselor.